A weary fugitive king prays beside a shield as enemies gather on distant ridges

Psalmii 3

Biblia Traducerea Fidela
Rezumatul capitolului
Înconjurat în fugă, psalmistul încredințează lui Dumnezeu primejdia și numele lui. Ocrotirea devine scut, rugăciunea primește răspuns, iar somnul liniștit aduce curaj reînnoit în ciuda împotrivirii copleșitoare din toate părțile.
AdăpostRugăciuneOcrotireCuraj
1DOAMNE, cât s-au înmulțit cei ce mă tulbură! Mulți sunt cei ce se ridică împotriva mea.
2Mulți spun despre sufletul meu: Nu este ajutor pentru el la Dumnezeu. Selah.
3Dar tu, DOAMNE, ești un scut pentru mine; gloria mea și cel ce îmi înalță capul.
4Cu vocea mea am strigat către DOMNUL și el m-a auzit din muntele său sfânt. Selah.
5M-am culcat și am dormit; m-am trezit, căci DOMNUL m-a susținut.
6Nu mă voi teme de zecile de mii de oameni, care s-au desfășurat împotriva mea de jur împrejur.
7Ridică-te, DOAMNE, salvează-mă Dumnezeul meu, căci ai lovit pe toți dușmanii mei peste obraz, ai zdrobit dinții celor neevlavioși.
8A DOMNULUI este salvarea; binecuvântarea ta este peste poporul tău. Selah.

Biblia Traducerea Fidela — Public Domain. Where these translations come from.