
Psalmii 142
Biblia Traducerea Fidela
Rezumatul capitolului
Psalmul 142 revarsă o plângere sinceră din singurătate, primejdie și părăsire vădită. Fără niciun adăpost omenesc vizibil, rugăciunea din peșteră numește pe Dumnezeu drept parte a lui și așteaptă slobozirea într-o obște plină de mulțumire.
SingurătateAdăpostPlângereIzbăvire
1Cu vocea mea am strigat către DOMNUL; cu vocea mea mi-am făcut cererea către DOMNUL.
2Mi-am vărsat plângerea înaintea lui; am arătat înaintea lui tulburarea mea.
3Când duhul meu a fost copleșit înăuntrul meu, atunci ai cunoscut cărarea mea. În calea pe care am umblat, ei au pus pe ascuns o capcană pentru mine.
4M-am uitat la dreapta mea și am privit, dar nu a fost niciun om care să mă cunoască, mi-a lipsit locul de scăpare; nimeni nu s-a îngrijit de sufletul meu.
5Am strigat către tine, DOAMNE, am spus: Tu ești locul meu de scăpare și partea mea în țara celor vii.
6Dă atenție strigătului meu, pentru că am fost foarte înjosit, eliberează-mă de persecutorii mei, căci sunt mai puternici decât mine.
7Scoate sufletul meu din închisoare, ca să laud numele tău, cei drepți mă vor înconjura, căci îmi vei face mult bine.
Biblia Traducerea Fidela — Public Domain. Where these translations come from.