Iov

Iov 1: Iov, om fără prihană, pierde tot avutul după ce motivele lui sunt puse la îndoială în curtea cerească, dar se închină lui Dumnezeu.

Iov 2: Iov se acoperă de bube dureroase, refuză sfatul nevestei lui, iar trei prieteni stau cu el șapte zile fără o vorbă.

Iov 3: Iov blestemă ziua nașterii lui și dorește să se fi născut mort, întrebându-se de ce viața este dată celor ce tânjesc după moarte.

Iov 4: Elifaz vorbește primul, spunând că cei nevinovați nu pier și amintind o vedenie de noapte despre dreptatea înaintea lui Dumnezeu.

Iov 5: Elifaz îndeamnă pe Iov să-și aducă pricina înaintea lui Dumnezeu, făgăduind ocrotire și refacere celui ce primește mustrarea.

Iov 6: Iov spune că durerea lui ar întrece nisipul mărilor și îi aseamănă pe prietenii lui cu pâraiele ce seacă la nevoie.

Iov 7: Iov aseamănă viața omului cu o muncă silnică, fără somn din pricina bubelor, și se întreabă de ce este privegheat atât de aproape.

Iov 8: Bildad stăruie că Dumnezeu nu strâmbă dreptatea și lasă să se înțeleagă că fiii lui Iov au murit pentru păcatul lor.

Iov 9: Iov spune că nimeni nu poate fi drept într-o pricină cu Dumnezeu și dorește un mijlocitor care să-și pună mâna peste amândoi.

Iov 10: Iov cere lui Dumnezeu să spună învinuirea împotriva lui și se întreabă de ce lucrarea Sa cu grijă se simte ca o vânătoare.

Iov 11: Țofar dorește ca Dumnezeu să dea pe față vina ascunsă a lui Iov, făgăduind că viața lui va fi mai luminoasă decât amiaza dacă se leapădă de păcat.

Iov 12: Iov răspunde cu ironie prietenilor lui și descrie pe Dumnezeu ca putere ce lipsește de rang pe sfetnici, judecători și neamuri.

Iov 13: Iov își respinge prietenii ca doctori de nimic și cere lui Dumnezeu doar să-și retragă groaza, ca să poată vorbi.

Iov 14: Iov pune alături un copac tăiat, care mai poate lăstări, cu omul, care nu se mai scoală, întrebându-se dacă cei morți pot trăi din nou.

Iov 15: Elifaz îl învinuiește pe Iov că se ceartă cu o limbă vicleană și dă un tablou al omului rău a cărui casă ajunge de nimic.

Iov 16: Iov își numește prietenii mângâietori nenorociți și face apel la un martor din ceruri care îi va apăra pricina.

Iov 17: Iov spune că duhul lui este frânt și mormântul este gata pentru el, întrebând cine va da chezășie pentru el.

Iov 18: Bildad zugrăvește sfârșitul omului rău, a cărui candelă se stinge și niciun urmaș nu rămâne să-i poarte numele.

Iov 19: Iov se plânge că a fost părăsit de toți, apoi vestește că Răscumpărătorul lui trăiește și că îl va vedea pe Dumnezeu cu ochii lui.

Iov 20: Țofar spune că biruința celui rău este scurtă, iar avuția lui nu-i aduce nicio bucurie, fiind dat pe față de cer și pământ.

Iov 21: Iov arată că cei răi trăiesc adesea până la bătrânețe în pace, întrebând cum îl pot mângâia prietenii cu lămuriri dezmințite de experiență.

Iov 22: Elifaz născocește învinuiri anume împotriva lui Iov, îndemnându-l să se supună lui Dumnezeu și să lepede fărădelegea.

Iov 23: Iov ar dori să-l găsească pe Dumnezeu să-și așeze pricina, dar spune că nu-l poate găsi nicăieri, rămânând totuși înfricoșat de El.

Iov 24: Iov înșiră cruzimi nepedepsite, printre care lucrătorii ce petrec noaptea goi în frig, și se întreabă de ce Dumnezeu nu rânduiește judecată.

Iov 25: Bildad vorbește despre stăpânirea lui Dumnezeu peste oștile cerului și se întreabă cum poate fi drept un om născut din femeie.

Iov 26: Iov descrie puterea lui Dumnezeu peste ape, pământ și nori, spunând că toate acestea sunt doar marginea căilor Lui.

Iov 27: Iov jură că nu va recunoaște că prietenii lui au dreptate și descrie soarta asupritorului, ai cărui copii și avuție sunt luați ca un vis.

Iov 28: o poezie urmărește pe mineri scoțând comori din pământ, apoi arată că înțelepciunea se găsește numai în teama de Domnul.

Iov 29: Iov își amintește zilele când era cinstit la poartă și izbăvea pe sărac și pe orfan, așteptând o moarte liniștită acasă.

Iov 30: Iov este batjocorit acum de cei pe care nu i-ar fi pus alături de câinii turmei lui, strigând fără să primească răspuns.

Iov 31: Iov face un jurământ amănunțit de nevinovăție privind purtarea lui față de săraci, văduve și străini, cerând un răspuns.

Iov 32: Elihu se mânie că Iov s-a îndreptățit pe sine și că prietenii lui nu i-au răspuns, spunând că vârsta nu aduce înțelepciune.

Iov 33: Elihu spune că Dumnezeu vorbește prin vise și durere, iar un mijlocitor poate aduce pe om înapoi la lumina vieții.

Iov 34: Elihu apără dreptatea lui Dumnezeu, spunând că nu ține partea domnilor mai mult decât a săracilor, și mustră pe Iov.

Iov 35: Elihu susține că dreptatea sau păcatul omului nu ating pe Dumnezeu, iar cererile deșarte din mândrie nu primesc răspuns.

Iov 36: Elihu descrie chinul ca o învățătură ce deschide urechea, apoi vorbește despre măreția lui Dumnezeu în adunarea ploii.

Iov 37: Elihu se încheie în uimire înaintea furtunii, spunând că tunetul este glasul lui Dumnezeu, care este mai presus de puterea noastră.

Iov 38: Dumnezeu îi răspunde lui Iov din vârtej cu întrebări despre întemeierea pământului, zăpadă, ploaie și constelații.

Iov 39: întrebările continuă prin lumea sălbatică, de la caprele de munte la calul de război ce râde de frică.

Iov 40: Dumnezeu îl cheamă pe Iov să răspundă, iar acesta tace, apoi Dumnezeu îl îndreaptă spre Behemot, o făptură de putere uriașă.

Iov 41: Dumnezeu descrie pe larg pe Leviatan, a cărui putere nimeni nu îndrăznește să stârnească, întrebând cine poate sta înaintea Făcătorului.

Iov 42: Iov se pocăiește în țărână și cenușă, iar Dumnezeu îi întoarce norocul îndoit, dându-i o viață lungă printre copii și nepoți.