Abram beneath innumerable stars beside the smoke and flame of the covenant

Geneză 15

Biblia Traducerea Fidela
Rezumatul capitolului
Geneza 15 înregistrează încredințările de legământ ale lui Dumnezeu față de Avram. Deși încă fără copii, lui Avram i se făgăduiește un moștenitor și urmași nenumărați ca stelele. O ceremonie de legământ confirmă făgăduința țării, prevestind totodată asuprirea urmașilor săi și întoarcerea lor.
LegământÎncredereUrmașiȚară
1După aceste lucruri, cuvântul DOMNULUI a venit la Avram într-o viziune, spunând: Nu te teme Avrame, eu sunt scutul tău şi răsplata ta peste măsură de mare.
2Şi Avram a spus: Doamne DUMNEZEULE, ce îmi vei da, văzând că mă duc fără copii, iar administratorul casei mele este acest Eliezer din Damasc?
3Şi Avram a spus: Iată, nu mi-ai dat nicio sămânţă şi, iată, unul născut în casa mea este moştenitorul meu.
4Şi, iată, cuvântul DOMNULUI a venit la el, spunând: Nu acesta va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din propriile tale adâncuri va fi moştenitorul tău.
5Şi l-a dus afară şi a spus: Priveşte acum spre cer şi numără stelele, dacă eşti în stare să le numeri; şi i-a spus: Astfel va fi sămânţa ta.
6Iar el a crezut în DOMNUL, iar DOMNUL i-a socotit aceasta pentru dreptate.
7Şi i-a spus: Eu sunt DOMNUL care te-a scos din cetatea Ur a caldeilor, ca să îţi dau această ţară să o moşteneşti.
8Iar el a spus: Doamne DUMNEZEULE, din ce voi şti că o voi moşteni?
9Iar el i-a spus: Ia-mi o viţea de trei ani şi o capră de trei ani şi un berbec de trei ani şi o turturea şi un pui de porumbel.
10Şi a luat la el toate acestea şi le-a despicat în două şi a aşezat fiecare bucată una în faţa alteia, dar păsările nu le-a despicat.
11Şi când păsările de pradă au coborât peste stârvuri, Avram le-a alungat.
12Şi când soarele apunea, un somn adânc a căzut peste Avram şi, iată, o groază a unui mare întuneric a căzut peste el.
13Iar DOMNUL i-a spus lui Avram: Să ştii cu adevărat că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu este a lor şi vor servi pe aceia, iar ei îi vor chinui patru sute de ani;
14Şi de asemenea pe acea naţiune, căreia ei îi vor servi, o voi judeca; şi după aceea vor ieşi din ea cu mare avere.
15Iar tu vei merge la părinţii tăi în pace şi vei fi îngropat la o bătrâneţe frumoasă.
16Dar în a patra generaţie vor veni din nou aici, pentru că nelegiuirea amoriţilor nu este încă deplină.
17Şi s-a întâmplat, după ce soarele a apus şi era întuneric, că iată, un cuptor fumegând şi o lampă arzând au trecut printre acele bucăţi.
18În aceeaşi zi DOMNUL a făcut un legământ cu Avram, spunând: Seminţei tale i-am dat această ţară, de la râul Egiptului până la marele râu, râul Eufrat:
19Cheniţii şi cheniziţii şi cadmoniţii,
20Şi hitiţii şi periziţii şi refaimii,
21Şi amoriţii şi canaaniţii şi ghirgaşiţii şi iebusiţii.

Biblia Traducerea Fidela — Public Domain. Where these translations come from.